Viata mizera...

My drug.My lover.My killer [fragment]

Ceasul meu lenes arata ora unsprezece, cand, pe nepusa masa, vine cineva in fata mea si se aseaza pe un scaun mic, din lemn, cu o punga din carton in mana. Ingrozitor. Vomita, saraca fata, nu arata prea bine din spate. Avea parul blond, lung pana la ceafa, stralucitor. Era mai inalta decat mine. Am presupus pe loc ca facea parte din grupul celor mai mari elevi.Nu mi-as dori sa fiu in locul ei. Parea sa se simta intr-adevar rau. Imi provoca mila, dar si un bizar sentiment...de protectie.Simteam nevoia sa o protejez, sa ii alung senzatia de rau, de greata.
Dupa jumatate de ora, se ridica si pleca. Atunci am observat. Nu era fata, ci....cel mai frumos baiat pe care l-am vazut vreodata.Ochii migdalati, caprui, ii erau intredeschisi. Buzele subtiri, dar gingas conturate, ii pareau rosii si schitau un zambet trist, indreptat spre...mine. I-am observat atunci genele lungi, angelic de lungi, indreptate spre cer. Era imposibil. Era prea frumos. Ochiii imi scanteiau. Focul dinauntrul meu izbucni violent, lovind bariera reprezentata de mine. Un impuls ciudat ma impingea spre el. Magnetiza orizontul. Mirosul proaspat de brad imi ardea narile. Nu mai cunoscusem pana atunci pe cineva atat de impunator.Scena dura o secunda. Pret de o clipa in schimb, privirea lui tulburatoare imi imobiliza corpul, ma tintui pe scaun. Am afisat un suras nehotarat. Nu prea stiam ce sa fac, cum sa ma comport.Peisajul, locul in care ne aflam, erau lejer eclipsate de aceasta entitate mistica, cu o aura atat de pura, nevinovata. Se misca aproape instantaneu pasind gratios pe langa mine, pe langa scaunul meu, in spate. Macar el. Eu? Eu zaceam paralizata, incapabila sa-mi explic euforia ce pusese stapanire pe mine. Tipetele infiorator de tacute se pierdeau in gat. Nu aveau nici o sansa impotriva lui. Si nici eu. In nici un caz. Da dragule, aveai sa pui stapanire pe mine in curand.